Nici galopul unui cal n-ar fi îndestulat nevoia de a fugi din ea, înapoi la el; se vedea stând iar pe acea bancă, acum c-o bogată provizie de amintiri:
Sub dulce potop de iunie, sub soare cald,dezmierdându-i obrazul înfierbântat c-o uşoară muşcătură ca dintr-un anumit măr.
-El dovedind o prospeţime de entuziasm cu delicateţea timorată a gestului, ea uitându-se în pământ, cu buzele oftând umil..-
Încercând s-o consoleze c-un sărut mai sincer şi mai uşor pe cât adierea vântului lin de iunie, reuşi s-o implice într-o lume nemaiîntalnită de fiinţa ei, era lumea lor.
Graţia lui îi dădea o lene cerebrală iar emoțiile îi stârneau un râs absurd odată cu accelerarea bătăilor inimii. Deveneau din ce in ce mai distrați, aşa cum sunt după 2 pahare cu şampanie nebăutorii.
Îi veneau dinspre el numai emoţii proaspete de care se lăsa copleşită c-un fel de pasivitate îngăduitoare- aşa cum ai renunţa la mişcări dacă o pasare ţi s-ar aşeza pe umăr, şi-apoi pe braţ, confundându-te cu un copac ori c-un gard frumos vopsit.
Trupul începea să ceară somn, odihnă,calm - primindu-le pe toate in braţele lui.
.. Dar adierile vântului învingeau somnul constant - îi venea să zâmbească somnoros de dragul visului pe care-l trăiau împreună, ca două comori de aur în soare.
Mâna îi căzu încet cu încercarea de a gesticula cev, însă se găsi inconştientă atingându-i chipul tandru.
Tot ce vedeau ochii inima repeta,adânc,într-un vag de simţuri: ca apele numai drum şi ca pietrele numai somn, deschisă ca o rană, o rană fericită, impregnată cu el.
Altceva nu accepta acolo, care să tulbure brutal o prezenţă delicată.
Cu sufletul pe buze ca un cântec, beată de el.
Obrajii întinşi, bărbia dulce conturată,uşor pufoasă de tinereţe,gâtul neted şi viguros- Aşa era el numai, în fiinţa lui, deşi părea că a moştenit înălţimea fină si cam dolentă a trupului de la strămoşi bizantini ce-i aminteau al său nume cu descriere oglindită in fiinţa sa :Eduard - inspira o regalitate menţinută de caracter, Eden rafinat, o nobleţe sigură.
- Însă ea, fiinţă oarecum sensibilă, îl avea pe buze mai intim decât un nume - Atingeri nemaipomenit de speciale ; Astfel de mâini avea: mai mult fine decât puternice, cu toate că aparţineau unei persoane masculine, exprimau o blândeţe nemăsurată. Pielea ce intâlnea aceste mâini căuta să descopere buzele stăpânului lor. Picanta apreciere ce-i stârni din nou râsul fetei era " are mâini de amant, prea fine şi uşoare" .
Nouă în vechimea iubirii, simţea că de abia acum devine cunoscătoare de sublim:
Ochii lui veneau parcă din ploaia răcoroasă a stelelor deasupra unei păduri tropicale de un verde-maroniu încântător, strălucitori şi pasinaţi, o capodoperă cu gene feminin
îmbelşugate, care exprimau pasiuni tumultoase.
La fiecare contact vizual cu el, simţea cum se alege cu o bogată provizie de amintiri.
Purta în el o eleganţă diferită de a celorlalţi, dincolo de blugii largi şi tricoul alb imaculat ce se putea de multe ori confunda c-o cămaşă de intelectual veritabil ce studiază matematica. Însă o eleganţă specială,dincolo de modă, dincolo de stilul exterior: o eleganţă lăuntrică îmbietoare. Căci nimic nu putea fi mai rafinat decât modul în care-i cuprindea respiraţia cu un sărut.
Arta matematicii începea să prindă contur şi-n ochii proaspetei filoloage, găsind în fiecare gest limite infinite; calcula totul în dragoste, substanţă învăluitoare de îndulciri mătăsoase.
Zâmbetul ei întâlnea ochii căprui care tindeau să poarte un joc de lumini verzi, de parcă soarele-i făcea fetei o farsă.
Oameni veneau, treceau, apăreau, dispăreau cu o fluenţă suplă pe aleea parcului în care se aflau.
Biciclete de asemenea săltau dansând în calea vitezei, ori de cate ori se lăsa liniştea insistentă ce provoca o emoţie intrigată de necunoscut, o scurtă adulmecare reciprocă, o dezmierdare sufletească de-o clipă, cum ţi-ai trece mâna pe neliniştea unei ape..
Ar fi plâns de drag rezemată de pieptul lui, în timp ce buzele lui îi pupau uşor umărul.
Se mira că poate investi atâta iubire cu niște buze tinere care au gustul de seva dulce a cireşelor de mai: gustul săruturilor la 16 ani.
Evadase complet din ea însăşi, ceea ce făcea era absolut nou; şi pentru el de asemenea, prelungindu-şi zâmbetele în fumul iubirii proaspete şi binevoitoare
ca in primele zile ale primăverii.
Ochii ei strigă de atunci continuu, fara săţ " Zâmbet al fericirii mele, Edenul meu,guriţă permanent apetisantă,
iată inima mea! "
